Părul lung, alb ca zăpada, tras pe spate într-o coadă de cal, nu-i ascundea urechile ascuțite. Ochi în formă de migdale ieșeau în evidență pe fețele lor. Camisolele bogat brodate puneau în evidență corpurile zvelte. Un mers cântător, lin, o poziție regală a capului, o expresie de aroganță completă înghețată pe fețele lor... - Elfi? - l-am întrebat pe Taif. Și-a întors privirea, strălucit de surprindere, spre mine și a clipit, venind în fire. - Voi fi sfâşiat dacă nu sunt ei. - Dacă? - Am ridicat din sprâncene. „Acești oameni cu urechi mari”, a șoptit el conspirativ, „sunt oaspeți chiar mai rari decât dragonii”. Practic, nu permit nimănui să intre pe Căile lor și apar în astfel de locuri doar o singură dată. Apoi s-a uitat la mine suspicios, străpungându-mă cu o privire pătrunzătoare. O greutate de neînțeles a căzut pe umerii mei. - Ce? - Nu am putut suporta. „Așa părea”, oftă el, privind în altă parte. Greutatea a dispărut de parcă nu s-ar fi întâmplat niciodată. „A fost imaginația mea”, am decis..

Navigation